Demersuri legislative

– 19 martie 2020 În vederea combaterii efectelor economice generate de coronavirusul COVID-19, s-a propus modificarea și completarea Legii 227/2015 privind Codul Fiscal. AFIT propune extinderea sferei de aplicare a măsurilor fiscale și economice la toate categoriile afectate, inclusiv firmelor de traduceri și interpretariat din România (cod CAEN 7430) și traducătorilor și interpreților care își desfășoară activitatea ca persoane fizice.
Descarcă și citește propunerea AFIT (fișier PDF).
AFIT se implică activ în apărarea intereselor membrilor, dar și ale firmelor de traduceri ne-membre, precum și ale traducătorilor și interpreților individuali în relația cu autoritățile statului, în procesele de inițiativă legislativă și ori de câte ori există situații care pun în pericol aceste interese. În acest sens, vă invităm să urmăriți mai jos demersurile pe care AFIT le-a făcut pe lângă Ministerul Justiției în ultimii ani.
– 3 iulie 2015 Ministerul Justiției renunță la proiectul de lege în forma combătută de AFIT și introduce un proiect de modificare a Legii 178/1997
– 25 martie 2015 – AFIT a participat la întâlnirea organizată de Ministerul Justiției pentru consultări pe marginea proiectului de lege privind traducătorii și interpreții judiciari
– 15 februarie 2015 – AFIT a transmis Ministerului Justiției poziția sa în ceea ce privește proiectul de lege privind traducătorii și interpreții judiciari
– 5 iunie 2013 – AFIT a transmis Ministerului Justiției un memoriu cuprinzând poziția sa în ceea ce privește modificările aduse Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici nr. 36/1995