Către Ministerul Justiției

În atenţia Domnului Ministru Robert Cazanciuc

Stimate Domnule Ministru,

AFIT ROMÂNIA – ASOCIAȚIA FIRMELOR DE INTERPRETARIAT SI TRADUCERI DIN ROMÂNIA persoana juridica română, de drept privat, cu sediul in București, sector 1, strada Dr. Grigore Mora nr.34, ap.2,

Având ca scop principal dezvoltarea pieței de traduceri și interpretariat prin orientarea acesteia către servicii de calitate, asigurate de profesioniști ai domeniului,

În calitate de reprezentantă a unei categorii semnificative de prestatori de servicii de traduceri și interpretariat,

În urma analizării Regulamentului de aplicare a Legii 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială, adoptat prin Ordinul Ministrului Justitiei nr. 1759/C din 24.05. 2013, așa cum ne-a parvenit acesta înainte de a fi publicat în Monitorul Oficial,

Considerăm că actuala formulare a articolului 319(5) și articolului 320 din Subsecțiunea V – Efectuarea şi legalizarea traducerilor (art. 318–324) din sus-numitul regulament îngreunează excesiv procesul de legalizare a traducerilor, fiind de natură să afecteze semnificativ activitatea traducătorilor autorizaţi, a firmelor de traduceri şi a beneficiarilor traducerilor autorizate şi legalizate. Astfel, preconizăm că aplicarea ca atare a acestui regulament ar putea duce la un blocaj important al activităţilor economice şi notariale în România, precum şi la scăderea considerabilă a numărului de angajaţi traducători şi a numărului de traducători autorizaţi, care se vor afla în imposibilitatea de a-şi exercita profesia. Ca urmare, considerăm necesară modificarea articolelor sus-menționate conform celor prezentate in continuare.

În esență, propunerile noastre vizează următoarele:

I. Modificarea art. 319 – (5) în sensul eliminării obligației traducătorului autorizat de a aplica ștampila și semnătura pe marginile alăturate la îmbinarea a două file. Propunem mai jos următoarea formulare:

“Art. 319 – (5) Copia înscrisului care se traduce se anexează traducerii, cu aplicarea ştampilei și semnăturii interpretului și traducătorului autorizat notarului pe marginile alăturate la îmbinarea a două file, astfel încât ştampila de legătură să fie aplicată pe toate filele înscrisului, care se numerotează, capsează, coase sau broșează.”

Aspecte legale

1. Vă propunem modificarea art. 319 alin. 5 întrucât notarul public aplică ștampila conform pct. 13 alin. 2 din Ordinul Ministrului Justitiei nr. 233/C din 14 februarie 1996 pentru completarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, adoptat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 710/C/1995, după cum urmează:

“Traducerile scrise pe mai multe file vor fi numerotate, capsate, cusute sau brosate, iar pe linia de unire a filelor se va aplica sigiliul notarului public”.

2. În conformitate cu art. 7 din Legea 36/1995, republicată, “Actul indeplinit de notarul public, purtand sigiliul și semnătura acestuia, este de autoritate publică și are forță probantă și, după caz, forță executorie prevazută de lege.” Astfel, traducerea efectuată de un traducător autorizat capătă forță juridică și intră în circuitul civil cu aceeași forță probantă cu a originalului doar prin legalizarea traducerii de către notarul public, fapt ce face ca traducerea legalizată să intre în categoria actelor si procedurilor notariale (Art. 12. din Legea 36/1995 – Notarul public indeplineste urmatoarele acte si proceduri notariale: j) efectuarea si legalizarea traducerilor).

În aceste condiții, traducerea legalizată ar trebui să respecte condițiile de formă prevăzute pentru toate actele notariale în chiar Regulamentul de punere in aplicare a Legii 36/1995, aprobat prin Ordinul Ministrului Justitiei nr. 1759/C din 24.05. 2013:

În cadrul cap. IV – Procedura actelor notariale, la secțiunea 2 – Redactarea înscrisurilor, art.233– (3) prevede: „Înscrisul notarial alcătuit din mai multe file va fi cusut, capsat sau broşat, aplicându-se sigiliul notarului public pe marginile alăturate a două file, astfel încât sigiliul de legătură să fie aplicat pe toate filele înscrisului.”

3. În plus, aplicarea ştampilei de legătură între pagini de către notar reprezintă o garanţie a faptului că traducerea respectă toate cerinţele de formă şi și că respectivul documentul a fost securizat împotriva oricăror alterări de fond ulterioare.

Având în vedere cerinţele de prezentare a înscrisului care se traduce în original sau în copie legalizată ori certificată (Art. 319 alin. 1 literele a) şi b) din Regulamentul de punere in aplicare a Legii 36/1995, aprobat prin Ordinul Ministrului Justitiei nr. 1759/C din 24.05. 2013, prin aplicarea ştampilei de legătură între pagini, notarul validează conformitatea copiei simple anexate traducerii cu acest înscris în original sau în copie legalizată ori certificată prezentat notarului. Eliminarea acestei cerinţe reprezintă transferul obligației de a compara copia anexată cu originalul asupra traducătorului şi în consecinţă reduce nivelul de încredere asupra întregului proces.

4. În legătură cu aspectul prezentat mai sus, ar mai trebui avut in vedere și faptul că regimul de confecționare a sigiliul notarial și a timbrului sec este clar reglementat, acestea fiind mai greu de contrafăcut – prin elementele și procedurile existente – decât ștampila unui traducător autorizat care poate fi realizată în condiții obișnuite.

Art. 58 – (2) La cererea de emitere a licenței de funcționare se depune de către notarul public care își va începe activitatea într-un birou individual, avizul motivat al Colegiului director, care va face mențiune despre îndeplinirea următoarelor condiții: m)notarul public a prezentat dovada confecționării sigiliului și a timbrului sec de către Monetăria Statului (Regulamentul de punere in aplicare a Legii 36/1995, aprobat prin Ordinul Ministrului Justitiei nr. 1759/C din 24.05. 2013).

5. Un argument suplimentar pentru aplicarea ştampilei de legătură între pagini de către notar îl reprezintă asumarea responsabilității finale de către acesta pentru calificarea înscrisului tradus. Acest argument derivă din dispozițiile art. 319 alin. 3 din Regulamentul aprobat la 24.05.2013, unde sunt prevăzute următoarele:

“Art. 319 (3)– În cazul legalizării traducerii din limba română într-o limbă străină, calificarea de către notarul public a înscrisului tradus se face pe baza datelor și informațiilor cuprinse în înscrisul în limba română prezentat de interpret și traducător într-una dintre formele prevăzute la alin. (1). În situația în care din înscrisul prezentat în limba română nu rezultă date și informații suficiente pentru calificarea de către notarul public a actului tradus, acesta respinge cererea de îndeplinire a procedurii de legalizare a traducerii. ”.

Pentru a ne asigura că notarul public a efectuat o calificare corectă a înscrisului în limba română care a fost tradus într-o limbă straină este imperios necesar ca toate paginile înscrisului respectiv să fie ștampilate de notarul public. Dacă am proceda altfel am crea posibilitatea eludării dispozițiilor art. 319 alin. (3) cu privire la obligația notarului de a califica înscrisul în limba română care a fost tradus într-o limbă straina iar dispozițiile menționate nu și-ar mai atinge scopul pentru care au fost edictate.

2. De asemenea, vă rugam să aveți în vedere modificarea articolului 320 alin. (1) din Regulamenului sus-menționat, în forma aprobată la data de 24.05.2013 prin Ordinul Ministrului Justiţiei, în sensul eliminării textului „S-a încasat onorariul de … lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. ___/zz.ll.aaaa”, precum și a textului „şi a fost efectuată potrivit cererii scrise înregistrate cu nr.___/zz.ll.aaaa, păstrate în arhiva subsemnatului”.

Propunem mai jos următoarea formulare:

Art. 320 – (1) Interpretul și traducătorul autorizat care efectuează traducerea întocmește formula de certificare care următorul cuprins: “ Subsemnatul …. (nume, prenume astfel cum sunt menționate în autorizație), interpret și traducător autorizat pentru limba  / limbile străine …. În temeiul autorizației nr. …. din data de …. eliberată de Ministerul Justiției din România, certific exactitatea traducerii efectuate din limba …. în limba ….., că textul prezentat a fost tradus complet, fără omisiuni, și că prin traducere, înscrisului nu i-a fost denaturat conținutul și sensul.

Înscrisul a cărui traducere se solicită în întregime/în extras are, în integralitatea sa, un număr de ….. pagini, și a fost prezentat mie în întregime/în extras. poartă titlul/denumirea de  …… , a fost emis de ……

Traducerea înscrisului prezentat are un număr de ….. pagini și a fost efectuată potrivit cererii scrise înregistrate cu nr. …… /zz.ll.aaaa, păstrate în arhiva subsemnatului.

S-a încasat  onorariul de ….. lei, cu chitanță/bon fiscal/ordin de plată nr. …… /          zz.ll.aaaa.

INTERPRET ȘI TRADUCĂTOR AUTORIZAT …….. (semnătură și stampilă)

Aspecte legale

1. Conform art. 152 din Legea 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială, în forma republicată la 04.02.2013, notarul legalizează semnătura traducătorului. Această atribuție a notarului se regăsește și în Regulamentului de aplicare a Legii 36/1995 în forma aprobată la data de 24.05.2013. Așa cum se poate vedea, nu reprezintă obiect al legalizării notarului cererea adresată traducătorului de către beneficiarul acestuia, contractul traducătorului cu beneficiarul, onorariul încasat sau plata acestuia.

Art. 152. (1) – Pentru efectuarea traducerii, dacă aceasta nu este facută de notarul public autorizat în acest scop, traducătorul atestat potrivit legii, care a întocmit traducerea, va semna formula de certificare a acesteia, iar notarul va legaliza semnătura traducătorului. Legalizarea semnăturii traducătorului se poate face și după specimenul de semnatură depus la biroul notarului public. (Legea 36/1995)

Art.322–  (1) În procedura de legalizare a semnăturii traducatorului, notarul public verifică și atestă că înscrisul prezentat pentru a fi tradus este prezentat în una dintre formele prevăzute la art. 319 alin. (1), că traducătorul care a efectuat traducerea este autorizat conform legii, precum și faptul că acesta a semnat traducerea și a aplicat ștampila.(Regulamentului de aplicare a Legii 36/1995 în forma aprobată la data de 24.05.2013 prin Ordinul Ministrului Justiţiei)

2. Conform legii 178/1997, nu există o obligație a traducătorilor de a lucra în temeiul contractelor civile, ci doar o posibilitate. În concordanță cu art. 1, alin. 4 din Legea 178/1997, sau cu art.20, alin.1 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 178/1997, traducătorii autorizați pot să lucreze ca angajați, caz în care nu practică onorariu și nu au arhivă personală. Astfel, Ordinul nr. 1759/C din 24.05.2013 de aprobare a Regulementului de aplicare a Legii 36/1995 restrânge dreptul legal de realizare a traducerilor efectuate de traducători autorizați exclusiv la acei traducători care sunt fiscalizați, iar acest lucru nu este permis de tehnica legislativă.

Art. 1 – (4) Avocaţii pot angaja şi utiliza interpreţi şi traducători în scopul exercitării profesiei, potrivit legii. (Legea 178/1997)

Art. 20– (1) Legalizarea semnăturii traducătorilor se taxează potrivit actelor normative privind taxele notariale de timbru şi timbrul judiciar, iar onorariile cuvenite notarilor publici care folosesc traducători autorizaţi, angajaţi în cadrul birourilor, vor fi cele stabilite de Uniunea Naţională a Notarilor Publici şi aprobate de ministrul justiţiei, potrivit legislaţiei notariale. (Regulamentul de aplicare a Legii nr. 178/1997 aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr.1054/2005)

3. Ordinul nr. 1759/C din 24.05.2013 de aprobare a Regulementului de aplicare a Legii 36/1995 introduce la art. 320 obligația traducătorului autorizat de păstrare a unei arhive, fără ca această  cerință să apară într-un text de lege, ceea ce nu este corect din punct de vedere al tehnicii legislative. Un ordin de ministru nu poate să introducă obligații care nu există în prealabil într-o lege. Astfel, arhiva activității notariale este definită atât în Legea 36/1995, republicată cât și în Regulementul de aplicare a Legii 36, la Subsectiunea 3, art. 118 – art.142 cu menţionarea tuturor cerinţelor esenţiale.

4. Conform Regulamentul de aplicare a Legii nr. 178/1997, plata prestaţiilor traducătorilor autorizaţi la cererea persoanelor interesate se face pe bază de negociere. În aceste condiții, obligația traducătorilor autorizați instituită de art.320 din  Regulement de a face publice onorariile pe care le practică este de natură să încalce secretul comercial la care fiecare traducător are dreptul, mai ales din perspectiva în care și notarii pot presta servicii de traducere. Astfel, considerăm ca nu este corect ca un notar sau terțe persoane (care pot fi autorităţi publice sau persoane fizice ori juridice) să aibă acces la onorariile practicate de diferiți traducători.

Art. 20 – (2) Plata prestaţiilor traducătorilor autorizaţi, efectuate la cererea persoanelor interesate, va fi suportată de cei care le-au solicitat, pe bază de negociere. (Regulamentul de aplicare a Legii nr. 178/1997 aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr.1054/2005)

Aspecte practice

1. Formula de certificare, împreună cu condițiile de valabilitate a acestei formule (art. 320 alin. 2), obligă traducătorii să lucreze exclusiv contra-cost, eliminând orice activitate voluntară. Un traducător nu poate participa, astfel, la realizarea unui proiect social internațional aducând o contribuție în natură (munca sa), pentru că este obligat de Ordinul emis să factureze.

2. Introducerea obligaţiei de precizare a onorariului traducătorului, precum şi a documentului de ÎNCASARE a onorariului impune, în fapt, modificarea circuitului comercial actual, respectiv încasarea onorariului aferent unei traduceri înainte de legalizarea traducerii. Aceasta nu este o practică uzuală şi îngreunează excesiv procedura de traducere şi legalizare a înscrisurilor. În practică, traducerile se realizează în baza unor contracte comerciale care prevăd, în multe cazuri, centralizarea tuturor serviciilor prestate în decursul unei perioade de timp, de obicei o lună, pe o singură factură centralizatoare. În relaţia cu anumiţi clienţi, pot exista chiar sute de cereri individuale de traducere într-o singură lună. Obligaţia încasării onorariului aferent traducerii înainte de legalizarea acesteia ar creşte excesiv volumul de plăţi efectuate într-o lună, ceea ce duce la creşterea inutilă a costurilor cu comisioanele bancare, cu ţinerea contabilităţii, cu personalul administrativ şi cu verificarea înregistrărilor contabile şi a plăţilor.

3. În plus, obligaţia precizării onorariului traducătorului exclude din activitatea de prestare a serviciului de traducere autorizată traducătorii care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de muncă.

4. Eliberarea de exemplare suplimentare ale traducerii, care să fie legalizate ulterior legalizării iniţiale, se face în prezent fără perceperea de onorarii pentru traducător. Acest lucru devine imposibil, deoarece se impune obligaţia de a completa rubrica privind onorariul pe fiecare certificare.

5. Cerinţa de arhivare în sarcina traducătorului nu este prevăzută în niciun alt act normativ. Prezenţa sa în acest regulament, fără precizarea duratei şi condiţiilor de păstrare, precum şi a conţinutului arhivei, face imposibilă realizarea traducerilor. De asemenea, cerinţa de înregistrare a unor cereri scrise de traducere, neprevăzută în alte acte normative, este inaplicabilă în lipsa unor prevederi privind rubricile din registru, forma acestuia (fizică sau electronică), cerinţe de securitate, etc. Existenţa acestor obligaţii suplimentare în sarcina traducătorului îngreunează excesiv procesul realizării traducerilor legalizate şi dublează, în fapt, evidenţele păstrate în prezent de notarul public, nefăcând decât să crească durata şi costul procesului de traducere.

6. Realitatea activității profesionale de traducere, inclusiv a celei asigurate de traducători autorizați, depășește traducerea unor documente tipizate (certificate de naștere, diplome de studii etc). Acest domeniu profesional se întemeiază în prezent pe bune practici, stabilite prin standarde internaționale (există informații la adresa http://afit.ro/despre-afit/calitate/).

Standardul european SREN 15038:2006 „Servicii de traducere. Condiţii cerute pentru prestarea serviciului” prevede procedura reviziei lingvistice în completarea traducerii propriu-zise, fără de care documentele traduse nu pot respecta criteriile necesare de calitate. Conform standardului, revizia lingvistică reprezintă masura principală de asigurare a calității unei traduceri și constă in verificarea facută de un al doilea traducător – cu competențe lingvistice și textuale cel puțin egale cu ale traducătorului inițial – prin compararea sistematică şi integrală a textului sursă cu traducerea pentru a asigura echivalenţa de sens, aplicarea consecventă a terminologiei, coerenţa, claritatea şi adecvarea stilistică a traducerii, respectarea registrului, corectarea tuturor inconsecvenţelor de gramatică sau ortografie.

Modul de lucru in echipă, conform standardului SR-EN15038 cu traducere si revizie obligatorie, implică activitatea a cel putin 2 persoane, posibil ambii traducători autorizați, care convin soluția optimă la nivel de text. Ordinul nr. 1759/C din 24.05.2013 nu lasă însă loc pentru procedura de revizie, impunând parcursul obligatoriu beneficiar – traducător – notar.

Activități internaționale importante necesită acte traduse, revizuite și, ulterior, încheiere notarială. Iată câteva exemple de astfel de acte care nu pot fi, pur și simplu, transpuse într-o limbă fără a fi revizuite: contracte de management, contracte de preluări de părți sociale sau diferite schimbări ale dreptului de proprietate ori contracte de prestări de servicii. Traducerea acestora nu este un simplu proces efectuat de un singur traducător și niciun client important nu își poate permite să elimine revizia din traducerea acestor contracte.

În plus, companii majore practică un contract unitar cu diverși furnizori pentru toate activitățile de traduceri. De asemenea, procedura de contractare, în cazul acestora, este una complexă. Așteptarea ca aceste companii să deruleze proceduri de contractare individuală a unor traducători, care să se adauge contractării unor firme de traduceri pentru celelalte nevoi de traducere, este una nepractică și fără corespondent în realitate.

Stimate Domnule Ministru,

Din precizările noastre de mai sus rezultă că, în ceea ce privește traducerile legalizate, a fost adoptat un Regulament care favorizează traducerile efectuate de anumiți traducători autorizați, care acționează independent și care nu pot, prin chiar condițiile impuse de Regulament, să respecte criterii de calitate în activitatea lor.

La începutul lunii aprilie a.c. am transmis un punct de vedere privind acest material și am observat, în cadrul Regulamentului pe care l-ați aprobat, că sugestiile noastre, argumentate, nu au fost acceptate, deși până în prezent nu am primit niciun răspuns care să arate eroarea argumentației noastre. În situația în care veți considera că modificările propuse în prezenta petiție nu sunt oportune, am aprecia dacă ne-ați prezenta motivația care ar putea sta la baza unei astfel de decizii.

In speranta unei solutionări favorabile a problemelor semnalate, vă asigurăm de înalta nostră considerație și rămanem la dispozitia dumneavoastră pentru mai multe informații și clarificări.

Cu stimă,

Cristina Panait

Președinte AFIT România