Prin aderarea la AFIT România
1. calitatea de membră a singurei asociaţii din România care reprezintă interesele comunităţii de afaceri atât din domeniul interpretariatului, cât şi din domeniul traducerilor.
2. apartenenţa la unica asociaţie care reprezintă România în prestigioasa organizaţie EUATC – European Union of Associations of Translation Companies (euatc.org)
3. girul profesional al AFIT, care se alatură profesionalismului dovedit de personalul dumneavoastră, conferind o confirmare suplimentară, exterioară şi obiectivă, a credibilităţii firmei dumneavoastră.
4. posibilitatea de a se exprima şi a se implica, alături de ceilalţi membri AFIT, în identificarea, prin eforturi comune, a unor soluţii viabile pentru a face faţă dificultăţilor pe care le întâmpină firmele de interpretariat şi traducere pe piaţa românească şi pe cele europene.
5. un partener de dialog care pledează, prin mijloacele sale organizaţionale, pentru creşterea gradului de cunoaştere şi acceptare a serviciilor firmelor de interpretariat şi traduceri, în relaţie cu potenţialii beneficiari, cu forţa de muncă specializată şi formatorii acesteia, cu autorităţile de resort şi cu mass media.
Vă rugăm să citiți cu atenție condițiile de eligibilitate.
În cazul în care consideraţi ca obiectivele asociaţiei noastre se potrivesc valorilor şi filosofiei companiei Dvs., avem convingerea ca împreună şansele noastre de succes sunt mai mari!